Bărbatul este recunoscut unanim ca fiind superior femeii. Această recunoaştere a lăsat peste ochii noştri o perdea care ne opreşte să vedem ceea ce este esenţial femeii, însuşirile sale de căpetenie.
Cine nu a văzut o femeie aplecîndu-se ca o mîngîiere peste oamenii nimănui? Cine nu a văzut-o mîngîind un cap de copil sau săturînd un sărac? Femeia este mult mai înţelegătoare decît bărbatul faţă de tot ceea ce înseamnă viaţă: ea iubeşte florile, iubeşte păsările şi animalele, iubeşte oamenii.
Femeia are simţul mult mai fin al situaţiilor morale, trăieşte mult mai adînc decît bărbatul încercările interioare ale fiinţei apropiate; ea se transpune în întregime în locul altuia, mergînd pînă la depersonalizare. Cugetul ei şi făptura ei surprind mai repede şi simt mai adînc durerile şi bucuriile celor apropiaţi.
Bărbatul e mai închipuit, mai rece, mai calculat şi mai închis decît femeia. Bărbatul e mai trufaş, mai aspru şi mai egoist. Cu aceste însuşiri, înţelegem cît de uşor poate deveni tiran.
Marea putere de depăşire, puterea de trăire în altul şi capacitatea ei de recepţie fac din femeie cel mai bun confident în ceasurile grele. O femeie inteligentă şi blîndă vine ca o lumină tămăduitoare peste rănile unui suflet încercat. Femeia este o făptură mai fragedă, mai delicată şi mai simţitoare decît bărbatul. Aici stă superioritatea ei. E drept că bărbatul a întrecut-o în artă, în ştiinţă şi mai ales în politică, dar nu trebuie să uităm că ea l-a egalat, dar nu l-a şi întrecut, în cea mai grea şi mai de sus valoare umană: sfinţenia. Pentru a fi înţeleasă, femeia trebuie văzută în expresiile caracteristice naturii sale. Femeia sportivă, intelectuală sau avocată sunt tot atîtea chipuri întoarse ale firii. Armonia cosmică le refuză.
Supusă unui destin al pasiunii, ea este legată de tot ceea ce îi îmbogăţeşte zilele; de la cele mai însemnate pînă la cele mai gratuite lucruri, toate o interesează, o cheamă, o farmecă. Dorinţa puternică şi continuu împrospătată de a-şi îmbogăţi viaţa şi, totodată, nevoia de dăruire dezinteresată fac din femeie o fiinţă în permanentă vibraţie şi îndemn.
Femeia însufleţeşte totul, învăluie lucrurile cu cîntec şi caută fără încetare firele ascunse ale ţesăturii vieţii. Secretul său aici stă: în legătura permanentă cu izvoarele vieţii. Fiinţă încă netulburată de erorile intelectualismului, ea are mai adînc simţul just al fiecărei situaţii sau lucru, are mai sigură intuiţia lucrurilor neschimbătoare. Cum altfel s-ar explica plinătatea şi focul rugăciunilor sale? Cum s-ar explica plînsul luminat de razele bucuriei ce-i străbat adesea chipul?
Orice ar face, femeia nu se joacă; ea se mişcă direct şi viu, suferă şi se bucură din plin. Femeia cunoaşte adevăratele flori nemuritoare ale vieţii. Buzele ei deosebesc aromele de uscăciune. De aceea, pasul îi este sigur atunci cînd e vorba să pornească pe drumul rodniciilor sale.
Femeia adevărată nu trebuie căutată în laborator şi nici în salon, ci în cămin şi pe pajişti. Iubită, soţie, mamă sau soră, femeia apare în viaţa noastră ca un îndemn la dragoste şi milă. Dincolo de rătăcirile cetăţii moderne, o găsim frumoasă şi mîngîietoare, sensibilă tuturor semnelor curate şi înălţătoare.
sursa: anacasian.blogspot.com
Like this:
Be the first to like this post.
Când sunt copiii noştri mici, Noi pentru ei suntem TĂTICI. Ce gingaş e şi sună bine: -TĂTICULE, mi-e dor de tine! Dar anii trec şi, deodată, Tu nu mai eşti TĂTIC, eşti TATĂ. Chiar şi aşa tot sună bine: -TATĂ, îmi este dor de tine! Ei cresc, nu le mai eşti pe plac, Din TATĂ, tu, devii BABAC! Şi vorba sună trist şi gol: -BABACULE, mai dă-mi un pol! Dar viaţa e un foc de paie Şi vrei – nu vrei, ajungi TATAIE… Iar vorba ta în râs e luată, TATAIE, ia mai las-o baltă! Şi-n anii care-ţi mai rămân, Te vor numi doar… ĂL BĂTRÂN. Iar vorba lor te năuceşte: BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte? -Copile, tu să ai ştiinţă, Am fost un tată cu credinţă! Şi din puţin, de-a fost să fie, Eu am răbdat şi ţi-am dat ţie! -Să-mi faci, te rog, o bucurie, Şi să-mi zici ca-n copilărie, La cimitir când vii la mine, -TĂTICULE, mi-e dor de tine!
) Se poartă întotdeauna ca o doamnă – cu excepţia momentelor în care e provocată. Atunci ai grijă. De fapt, ascunde-te. Pentru că poate să te supună unui asalt verbal care face praf chiar şi cel mai tare ego.
